"Exista o singură plăcere, aceea de a fi viu, tot restul e o mizerie"

Cel care a scris aceasta frază s-a sinucis. Se chema Cesare Pavese.

luni, 29 martie 2010

Mic si Mare

Astăzi am văzut un bărbat înalt pe trecerea de pietoni. Atât de înalt, încat aproape că nu se vedea bicicleta de copil pe care o căra in mâna stângă. Era albastră, de băiat. M-am gândit: "Ce tare ar fi să pună bicicleta pe jos si să se urce pe ea!"

Ea era mică și el era mare. Și ce?

Și el s-a gândit la asta cel puțin o dată în timp ce o căra. Și-a imaginat cum o să ajungă la destinatie mult mai repede decât dacă ar merge pe jos. S-a gândit că mersul pe biciletă nu se uită niciodată. A zâmbit, a agătat ideea si a mers mai departe. Un bărbat înalt cu o bicileta mică in mâna stângă.

sâmbătă, 6 martie 2010

1

Am un vis.

L-am agățat.

A defini înseamnă a limita.

Aș putea să fiu eu sau aș putea să fiu ea.

În fiecare dimineață pot să o trezesc pe ea sau pot să ma trezesc pe mine.

Sunt eu.

O obsedată de frumos.
O obsedată de culori.
O obsedată de ordine.
O obsedată de control.
O obsedată de păreri. De părerea ta, a lui, a ei, a lor.

Trăiesc ziua de ieri, iau mereu același tramvai dimineața și stau pe același scaun. Uneori mă uit pe geam și vreau sa cobor, să merg pe jos. Dar mă gândesc la ce am de facut si rămân.

Stau cu orele în dulap și caut hainele cu care să ma îmbrac ziua următoare. Probez, zâmbesc, le pun la loc. Mereu mă îmbrac cu aceleași haine.

Țin telefonul în mână și vreau să te sun. Dar nu e ora potrivită. Nu e momentul potrivit. Nu am textul potrivit.

Îmi schimb culoarea părului de fiecare dată când vreau să modific. Îl tai când vreau să schimb. A fost galben, maro, roșu și negru. Astăzi il fac portocaliu. Și îl las să crească.

Sunt ea.

Sunt aproape perfectă. Sunt frumoasă.

Știu ce gest să fac, în ce moment să-l fac și cum să-l fac.

Am mereu răspunsul cel mai potrivit la îndemână. Știu ce vrei să auzi, și îți spun întocmai.

Sunt cum îți doreși să fiu.

Sunt sigură pe mine și îmi port hainele cu nonșalanță, ca și cum mi-ar fi luat 5 min să le trag pe mine. In fiecare zi sunt altfel.

Sunt high-class.
Sunt sport.
Sunt hip.
Sunt retro.
Sunt rock.
Sunt boemă.
Sunt junkie.

Mă definesc.

Hei, tu! Ai putea să fii ideală. Păcat că nu ești normală. Fascinant de normală.